-
Psalmii 44
- 1 Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre şi părinţii noştri ne-au povestit lucrările pe care le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară.
- 2 Cu mâna Ta ai izgonit neamuri ca să-i sădeşti pe ei, ai lovit popoare ca să-i întinzi pe ei.
- 3 Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe ţară, nu braţul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina Feţei Tale, pentru că îi iubeai.
- 4 Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu: porunceşte izbăvirea lui Iacov!
- 5 Cu Tine doborâm pe vrăjmaşii noştri, cu Numele Tău zdrobim pe potrivnicii noştri.
- 6 Căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa;
- 7 ci Tu ne izbăveşti de vrăjmaşii noştri şi dai de ruşine pe cei ce ne urăsc.
- 8 Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu Dumnezeu şi pururea slăvim Numele Tău.
- 9 Dar Tu ne lepezi, ne acoperi de ruşine, nu mai ieşi cu oştirile noastre;
- 10 ne faci să dăm dosul înaintea vrăjmaşului, şi cei ce ne urăsc ridică prăzi luate de la noi.
- 11 Ne dai ca pe nişte oi de mâncat şi ne risipeşti printre neamuri.
- 12 Vinzi pe poporul Tău pe nimic şi nu-l socoteşti de mare preţ.
- 13 Ne faci de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de râsul celor ce ne înconjoară.
- 14 Ne faci de pomină printre neamuri şi pricină de clătinare din cap printre popoare.
- 15 Ocara mea este totdeauna înaintea mea şi ruşinea îmi acoperă faţa
- 16 la glasul celui ce mă batjocoreşte şi mă ocărăşte, la vederea vrăjmaşului şi răzbunătorului.
- 17 Toate acestea ni se întâmplă fără ca noi să Te fi uitat, fără să fi călcat legământul Tău:
- 18 da, inima nu ni s-a abătut, paşii nu ni s-au depărtat de pe cărarea Ta,
- 19 ca să ne zdrobeşti în locuinţa şacalilor şi să ne acoperi cu umbra morţii.
- 20 Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru şi ne-am fi întins mâinile spre un dumnezeu străin,
- 21 n-ar şti Dumnezeu lucrul acesta, El, care cunoaşte tainele inimii?
- 22 Dar din pricina Ta suntem înjunghiaţi în toate zilele, suntem priviţi ca nişte oi sortite pentru măcelărie.
- 23 Trezeşte-Te! Pentru ce dormi, Doamne? Trezeşte-Te! Nu ne lepăda pe vecie!
- 24 Pentru ce Îţi ascunzi Faţa? Pentru ce uiţi de nenorocirea şi apăsarea noastră?
- 25 Căci sufletul ne este doborât în ţărână de mâhnire, trupul nostru este lipit de pământ.
- 26 Scoală-Te ca să ne ajuţi! Izbăveşte-ne pentru bunătatea Ta!
-
-
-
World English Bible (web)
- Afrikaans
- Albanian
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Calo
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dari
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- English and Klingon.
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malagasy
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Mongolian
- Myanmar Burmse
- Ndebele
- Norwegian bokmal
- Norwegian nynorsk
- Pohnpeian
- Polish
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Serbian
- Shona
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Tausug
- Thai
- Tok Pisin
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
-
Cornilescu (cornilescu - 2.1)
Romanian (ro)
Dumitru Cornilescu (4 April 1891 - 1975), a Romanian orthodox archdeacon, later a Protestant minister created this translation in 1921. It is popular particularly among protestants. Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the ‘Cornilescu text’ translation visit www.biblesociety.org.uk/shop and the work of Bible Society visit “www.biblesociety.org.uk"
- Encoding: UTF-8
- Direction: LTR
- LCSH: Bible.Romanian
- Distribution Abbreviation: cornilescu
License
Copyrighted. Distribution permitted to CrossWire Bible Society
Source (OSIS)
- history_1.0
- Initial release
- history_2.0
- Release of BFBS text - USFM text, revised spelling, footnotes, crossreferences, titles etc.
- history_2.1
- Correction of multiple conversion errors
- history_2.2
- Correction of xref and conversion errors (updated toolset)

Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.